VISE

Probabil ca nu mi se intampla numai mie dar, unele vise se repeta si ma marcheaza de fiecare data. Astanoapte, am visat din nou ca eram intr-un loc din Bucuresti pe care nu il cunosteam, voiam sa ajung acasa dar nu stiam cum. Mi s-a mai intamplat de cateva ori sa ma aflu in aceeasi situatie. Voiam sa iau un tramvai sau un autobuz dar nu gaseam bilete si sub nicio forma nu m-as fi urcat in ele fara bilet. Acest lucru ma deranja foarte tare in demersurile mele de a ajunge acasa.Acasa, dar unde? Pentru ca nu stiam unde locuiesc, stiam ca am undeva un apartament dar in vis nu stiam adresa si ma trezeam ca ma duc in locul unde am copilarit desi stiam ca nimeni din ai mei nu mai locuia acolo. Acest ultim vis -a intamplat la fel.La un moment dat am intalnit niste femei in varsta pe care le-am intrebat daca stiu unde au fost Halele Unirii pentru ca stiam eu ca de acolo puteam sa iau un tramvai dar tot spre vechea locuinta in care am copilarit. Oricum, era un punct de reper. Dar femeile, s-au uitat una la alta si au dat din umeri fapt ce m-a facut sa le spun ca probabil nu au locuit in Bucuresti daca nu stiau atata lucru. Oricum, pe cine intalneam imi dadea tot felul de variante de a ajunge unde doream, dar niciuna nu dadea rezolvare problemei mele. La un moment dat, drumul pe care mergeam se oprea intr-o locuinta, deci se infunda si atunci a aparut un pusti care m-a indrumat sa cobor niste scari abrupte pentru ca pe acolo se continua drumul meu. Am facut acest lucru cu teama de a nu cadea din cauza abruptului. Oricum in periplul meu am trecut si pe malul unei ape, am vazut si niste stranduri, multe cladiri de care nu imi aduceam aminte. Intr-un final, m-am trezit fara sa ajung acasa. Un alt vis care m-a obsedat aproape dureros: am locuit timp de 11 ani intr-un apartament de 2 camere, proiectat aiurea, cu o baie minuscula care dadea in ambele camere (deci nu exista intimitate) si cu o bucatarie la fel de mica. Dupa cei 11 ani m-am mutat tot in zona intr-un apartament cu 4 camere, o bucatarie mare si o baie suficient de incapatoare (nu foarte mare). Eram fericita ca insfarsit ne putem misca in voie, am mobilat-o destul de cochet (sigur, dupa posibilitati) si totul era bine. La un anumit interval de timp am visat ca cineva ne obliga sa ne mutam inapoi in cele 2 camere care m-au obsedat prin inconfortul lor, imi faceam probleme cum imi va incapea toata mobila din cele 4 camere si totul era foarte suparator. Acest vis s-a repetat de cel putin inca 2 ori si a fost la fel de marcant pentru mine, negasind nicio explicatie.Am mai avut si altfel de vise ca de exemplu: puteam sa ma ridic de la sol prin simpla apasare a aerului cu palmele. Ma ridicam destul de sus si nu putea sa ma ajunga nimeni care ar fi vrut sa imi faca rau. Nu mi-am pus niciodata intrebari despre rastalmacirea viselor considerandu-le ca urmare a subconstientului.

VREMEA si VREMURILE

Vremea si vremurile au luat-o razna. Sa ma explic: Desi suntem la jumatatea lunii noiembrie vremea continua sa afiseze temperaturi de primavara tarzie sau, in unele zile, vara timpurie. Si o tine asa de cel putin 10 zile, ceea ce este nefiresc. Au inflorit pomii, unii au dat al doilea rod care - din pacate - nu va rezista pentru ca aceasta vreme in final va reveni la sentimente mai normale si se va raci. Ursii nu au intrat in hibernare si mai cotrobaie dupa hrana, albinele zboara bezmetice cautand polenul florilor si nu inteleg ce li se intampla, pasarile migratoare si-au amanat zborul spre tarile calde profitand de aceasta vreme excesiv de calda. Si - colac peste pupaza - in apartamente caloriferele duduie ca in plina iarna, stau cu geamurile deschise si tot este cald. Oare de ce edilii nu au luat masura intreruperii macar peste zi a acestei risipe? Vor sa ne jupoaie de bani? Nu este pacat ca asistam la asa ceva? Dar cine sa te asculte cand regiile sunt stat in stat si fac ce vor ele. Cam atat despre vreme. Asa cum am anuntat in titlu voi vorbi si despre vremurile tulburi pe care le traim cu totii. Guvernantii santajabili o tin pe a a lor cu asumarea de raspunderi pentru diferite legi fiind impinsi de UDMR carora li s-au promis foarte multe, care au sustinut guvernul in diferitele lui demersuri si care acum isi asteapta rasplata. Nu este mai putin adevarat ca UDMR a beneficiat in ultimii ani de sprijinul mai multor formatiuni politice care, in dorinta de a accesa si a ramane la putere s-au folosit de aceasta minoritate foarte hotarata sa obtina din ce in ce mai mult. Si, mai mult ca niciodata, cu sprijinul acestui guvern se pare ca si vor obtine. Ei isi doresc foarte mult invatarea istoriei si geografiei in limba maghiara, numirea unor inspectori si directori scolari de catre ei in zonele cu populatie majoritara. Opozitia s-a adresat Curtii constitutionale care a decis ca asumarea raspunderii nu este constitutionala si de aici toata tevatura. Cu toata aceasta decizie, premierul Boc este hotarat sa mearga mai departe pentru ca este santajat de UDMR ca daca nu le aproba aceasta lege nu va fi sprijinit in adoptarea celorlate legi: a salarizarii, a pensiilor, a bugetului pe an ul viitor. Vedeti ce se intampla daca te lasi santajat? Nu mai stii pe unde sa scoti camasa, cum spune o vorba. Din toate aceste motive, parlamentul a ajuns un fel de circ. Cand nu le convine ceva, pleaca din sala ca si cum ar fi niste copii care isi iau jucaria si pleaca daca se supara. Atata lipsa de seriozitate nu am mai vazut. Cum sa mai traiesti si ce sperante pot sa iti mai faci in asa situatie dezastruoasa? Nu este de mirare ca tot mai multi parasesc Romania in cautarea unui trai decent, am ramas fara medici si asistente fapt ce - pe langa alte greseli - au dus la prabusirea sistemului sanitar. O, Doamne! Oare ce ne mai asteapta? Cand si cum se vor termina toate acestea? Orgoliile nemasurate, setea de imbogatire in perioade scurte (atunci cand esti la putere si detii parghiile economico-financiare) au dus la prabusirea economica a acestei tari care a sperat un altfel de trai dupa 1989 dar care s-a inselat amarnic. Asa cum am spus mai sus, atat vremea cat si vremurile au luat-o razna. Da Doamne sa fie mai bine in viitor!

POPOR ROMAN, VAI DE SOARTA TA!

De-alungul timpului, tara noastra a fost cucerita si pradata de cei din afara granitelor care isi doreau mai mult decat aveau. Au trecut peste noi, tatarii, turcii, austro-ungarii, rusii s.a.Nimeni nu a plecat cu mana goala iar poporul roman a rabdat pentru ca nu se putea lupta cu cineva mai puternic decat el. Au trecut peste tara noastra 2 razboaie mondiale in care poporul roman a suferit pierderi umane si materiale. Prin instaurarea regimului comunist incepand cu anul 1945 poporul roman a fost inrobit din nou si de data acesta pentru o perioada lunga si grea, plina de privatiuni, de neimpliniri si de dorinte inabusite. Am sperat ca odata cu caderea regimului draconic instaurat de Nicolae Ceausescu si clica lui, totul va intra intr-un normal pe care mi l-am dorit foarte mult. Nu am vrut nimic deosebit ci doar respectarea adevaratelor valori umane si materiale, o mai mare libertate a cuvantului si liniste. Dar nu orice fel de liniste. Daca pe vremea lui Ceausescu puteam veni spre casa din centrul capitalei la ore foarte tarzii fara sa imi fie frica ca dintr-un ungher ne poate ataca cineva sa ne jefuiasca, acum, dupa atatia ani de "asa zisa libertate" acest lucru este foarte riscant. Infractionalitatea a crescut alarmant, gastile de cartier, interlopii care isi impart zonele de influenta prin mijloace dure si violente a facut sa dispara linistea si siguranta pe care o doream. Cum s-a ajuns la asa ceva? Politia nu si-a facut suficient datoria si la timp iar acest fenomen a proliferat ajungandu-se astazi ca politistii sa fie atacati de interlopi si nu invers. Iar tu, biet cetatean contribuabil cu ce te-ai ales? Nu iti permiti sa mai iesi din casa dupa o anumita ora decat daca ai masina, nici vorba de plimbari prin parcuri la ore de seara. Toate guvernele care s-au succedat dupa l989 au promis tot felul de masuri in toate domeniile care"vezi Doamne" ne-ar fi adus numai lapte si miere celor care doream schimbarea. Si au adus, dar nu noua, ci lor. Nu a existat guvern care sa plece fara ca membrii lor si camarilele sa nu se imbogateasca. Au ajuns ca pe vremea lui Ceausescu, chiar daca cineva sa va supara ca fac o astfel de comparatie: toate numirile in functii sunt politice si nu sunt ocupate de specialisti in domeniile in care activeaza. Asa era si pe vremea lui Ceausescu. Care este deosebirea? Cei de acum nu au frica de nimic in a se imbuiba si imbogati pe spinarea poporului. Cei de atunci mai aveau frica organizatiilor de partid, a C.C. al P.C.R. etc.Nu vreau sa se inteleaga ca fac apologia fostului regim, doamne fereste, dar prea mult au inceput sa semene guvernantii de acum cu cei de atunci. Din pacate, acum, spre deosebire de atunci, datorita pluripartitismului, luptele pentru putere sunt atroce. Orgoliile celor care sunt sau acced la putere sunt nemasurate, exista o incrancenare fara seaman in clasa politica romaneasca care nu face decat rau poporului. Datorita acestor lupte care nu se mai termina, legile tarii care ar trebui sa contribuie cat de cat la scoaterea Romaniei din situatia catastrofala in care a fost adusa tot datorita aportului acestor guvernanti sunt lasate de izbeliste. Datorita proastei gestionari a economiei tara a ajuns sa se imprumute pe zeci de miliarde de euro pentru a face fata problemelor curente. Despre viitor, ce sa mai vorbim.De ce atata lupta pentru putere? Puternic este cel care are acces la banii tarii si poate face ce vrea cu ei: isi ajuta partenerii de partid care i-au sustinut in diverse campanii electorale, isi ajuta membrii de familie sa incheie afaceri banoase cu statul si isi satisfac orgoliul.Parca suntem un popor blestemat care nu mai scapa de asuprirea de orice fel. Degeaba am obtinut libertatea si suntem membri ai U.E. daca am saracit, au aparut cozi la ajutoare europene, toata lumea ne priveste ca pe un popor din lumea a treia, suntem prezentati fara discernamant de agentiile straine de presa drept "tigani". Nu este mai putin adevarat ca datorita liberei circulatii, tiganii romani au fost primii care au cucerit Europa. Daca la inceputul anilor 1990 eram aspru criticati de europeni pentru discriminarea tigan ilor, acum acestia nu mai stiu cum sa scape de ei deoarece sunt pusi pe furturi, talharii, fac multa mizerie si nu vor sa se integreze nicaieri unde ar trebui sa munceasca.Parlamentul este blocat deoarece opozitia sustine demiterea presedintei Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, acuzata de frauda, partidul de guvernamant se face ca nu aude si o tin tot asa. Ne facem de ras in toata lumea, iar lucrurile in loc sa se indrepte se deterioreaza din ce in ce mai mult. Oare cand le va veni mintea la cap si vor intelege ca ei sunt alesi prin vot de popor si ca ar trebui sa slujeasca interesele lui si nu ale lor proprii? Desi nu fac politica, sunt atatea lucruri care ma revolta incat cred ca as putea sa scriu pagini intregi. Imi pare rau pentru familia mea ca trebuie sa treaca prin astfel de momente si inca mai sper in vremuri mai bune pentru ei.

C I O R I L E

Probabil ca foarte multi isi amintesc filmul lui Alfred Hitchcock cu acelasi nume in care mii de ciori s-au napustit asupra unui mic orasel creind panica si spaima in randul locuitorilor prin agresivitatea lor. Acestea, manate de cine stie ce imbold au atacat oamenii spargand chiar geamurile caselor, le-au scos ochii, i-au mutilat. Brrr! Ce oroare.
Eu voi vorbi insa despre altfel de ciori care de cativa ani buni, incepand cu luna octombrie, trecand peste iarna si terminand cu sosirea primaverii ne fac viata un calvar. Nu stiu ce determina exodul acestor mii de ciori care in fiecare dimineata de cum se lumineaza (in jurul orei 7 a.m.) isi fac aparitia in zona in care locuiesc, zboara necontrolat, fac mizerie si un zgomot infernal. Parca si-ar imparti sarcinile pe ziua respectiva si nu s-ar intelege si se cearta. Seara cand ziua se ingana cu noaptea (tot in jur de 7 p.m.) la fel de zgomotoase se intorc la locul in care probabil se odihnesc peste noapte. Presupun ca acest loc ar fi parcul Herastrau care este la o aruncatura de bat de locul in care locuiesc. Si dimineata si seara se aseaza pe varfurile copacilor din jurul blocurilor si nu contenesc cu ciorovaiala si croncaneala. M-am tot intrebat care este cauza acestei "transhumante". Presupun ca se duc dupa mancare pe ogoarele din jurul Bucurestilor. Oricum, fata de cele din filmul lui Hitchcock nu sunt decat galagioase si fac mizerie.

AMINTIRI DIN COPILARIE

Primele mele aduceri aminte sunt cam din jurul varstei de 3 ani si ceva. Eram in comuna (actualmente orasul) Mihailesti jud.Giurgiu unde tatal meu era sef de post la Jandarmi. Imi amintesc ca era vara, m-am imbolnavit de friguri, cum se spunea, tremuram foarte tare si orice ar fi pus pe mine nu reuseau sa ma incalzeasca. Pana la urma mi-am revenit. Cam tot pe atunci, fratele meu mijlociu era sa moara; se invinetise la fata si daca nu ar fi fost pe aproape "sanitarul" comunei cred ca nu ar fi scapat. Oricum atunci la tara un sanitar, o moasa erau oameni foarte priceputi si devotati meseriei pe care o faceau.Ce imi mai amintesc dupa aceasta perioada este plecarea noastra spre Moldova, intr-un camion militar in conditii de razboi, mergand noaptea si ferindu-ne de cei care ar fi putut sa ne faca rau. Intr-un tarziu m ajuns in comuna Borlesti, jud.Neamt unde tatal meu fusese mutat cu serviciul. Eram deja 3 copii mici, fratele cel mic se nascuse in com.Mihailesti. Locul in care am ajuns era superb. Locuiam intr-o casa cu prispa mare, in panta iar prin gradina plina de pomi fructiferi puteam ajunge pe dealuri, spre cimitirul comunei sau spre invatatorul meu, Botez care avea o gradina plina de coacaze rosii si negre. Totodata imi amintesc de paraul care trecea prin comuna si care avea maluri joase pe partea comunei in care locuiam iar malul celalalt era inalt si format din huma rosiatica. Imi aduc aminte cum, odata, cand a plouat foarte tare la munte, apa a venit mare, plina de busteni care se rostogoleau vijelios la vale, iar noi, copiii, inconstienti ne jucam pe malul apei fara sa sesizam pericolul in care ne aflam. Imi mai amintesc ca pe mal erau foarte multi aluni de padure. In aceasta comuna am inceput primele clase primare despre care am amintiri foarte frumoase.O amintire mai deosebita o am in minte foarte proaspata. Fiind in timpul celui de al doilea razboi mondial, in comuna s-a oprit o companie de rusi care se retrageau iar la noi in curte au incartiruit popota. Era un cazan urias in care se facea mancarea care apoi era carata cu "marmite" foarte mari si impartita soldatilor. Desi se spunea ca pe unde treceau rusii faceau prapad, noi am avut parte de niste oameni foarte civilizati care nu ne-au creat probleme. Pe vremuri la scoli invatatorii faceau tot felul de activitati cu copiii. Existau preocupari artistice, culturale si despre viata de zi cu zi. Desi mici,eram la dansuri populare si dansam la serbarile organizate la scoala. Imi aduc aminte cum in clasa intaia cu ocazia zilei eroilor, la monument am recitat o poezie patriotica de 17 strofe. Erau niste festivitati cu adevarat emotionante. Cu mult inainte de Craciun invatatorul ne invata colinde iar la sarbatori mergea impreuna cu noi la colindat. Aveam desaga in care oamenii ne puneau mere, nuci si covrigi. Iernile erau pe atunci pline de omat, se mergea cu sania trasa de cai. Noi, cei mici ne intersectam cu colindatorii mari care erau deghizati in irozi, umblau cu capra si cu buhaiul. Totul mi se pare acum ca de basm si de multe ori am avut nostalgia acelor vremuri. Din pacate, acum, in foarte putine locuri din tara se mai pastreaza acele obiceiuri care te faceau pur si simplu sa traiesti momente inaltatoare sau, poate, asa vedeam eu prin ochii de copil.Intr-o iarna in care zapada era foarte mare am fost cu parintii la o nunta intr-un sat mai indepartat iar la intoarcere sania noastra a fost insotita de o haita de lupi dar totul s-a terminat cu bine. Imi amintesc un episod in care a trebuit sa mergem la Piatra Neamt pentru a ne face fotografii pentru niste legitimatii (nu stiu pentru ce), iar mama a tinut mortis sa avem toti pulovarase albe de lana iar pentru fratele meu cel mic care avea doar 2 ani a lucrat pana in ultimul moment inaintea plecarii dar a reusit. Cand aveam 7 ani parintii mei au botezat un baiat pe nume Niculae Handaric iar pentru ca mama era plecata la Bucuresti l-am tinut eu in brate deci eu am fost nasa lui de botez si am fost foarte mandra. La scoala cresteam viermi de matase si imi aduc aminte ca trebuia sa fim foarte curati pe maini, sa culegem frunze de dud pe care le puneam apoi ca pat pentru viermi. Era o indeletnicire foarte placuta si ne simteam utili. Langa scoala era o persoana care se ocupa cu fierberea gogosilor de matase din care apoi se facea fir de borangic si apoi din el, matasea naturala. Tot din acea perioada imi amintesc de cultivarea canepii din care se teseau panze pentru camasi, pantaloni si tot felul de acareturi. Dupa ce canepa era coapta, se taia, se punea la putrezit in apa sub pietre, apoi se toca pentru a cadea partea lemnoasa, firele se trageau printr-un darac iar apoi se obtinea firul de tesut. Cati copii au avut ocazia sa vada pe viu asa ceva? De la femeile din sat am invata sa torc si sa rasucesc firul cu fusul desi eram foarte mica iar de la mama am invatat sa crosetez (am facut perdelute pentru clasa noastra la scoala)caci la tara fetele trebuie sa stie sa faca astfel de lucruri. Intr-o vara am urcat cu trenul forestier sus pe muntele Tazlau (cred ca era o serbare campeneasca) unde imi amintesc ca am vazut pentru prima oara pastravi in cetina de brad, cred ca era o pastravarie acolo. Am numai amintiri placute din acea perioada. Am facut acolo numai doua clase dupa care am ajuns in comuna Bragadiru, la 7km.departare de Bucuresti unde tatal meu a fost numit sef de post. De aici nu am prea multe amintiri. Stiu doar ca locuiam in cladirea postului de jandarmi care se invecina cu fabrica de bere Bragadiru si cu raul Sabar. In apropiere era si o fabrica de paine unde mergeam si cumparam piine fierbine cu un gust si miros imbatator.Prin curtea fabricii am apucat sa ne jucam dar nu prea mult. Am facut numai clasa a III-a acolo iar la sfarsitul anului urma o serbare in care s-a jucat "Pupaza din tei" unde aveam si eu un rolisor dar fiindca am mancat 2 kg.de caise foarte coapte am facut o indigestie cu febra foarte mare si am pierdut serbarea. Tot din perioada Bragadiru imi amintesc ca am mers la scaldat in raul Sabar in apropiere de Bragadiru, am mancat niste prajituri cu ciocolata care nu mi-au cazut foarte bine, motiv pentru care multi ani de atunci inainte nu am mai putut sa vad asa ceva in fata ochilor. In anul 1948 a intervenit o schimbare majora in viata noastra deoarece jandarmeria s-a desfiintat, a aparut Militia iar tatal meu a fost demobilizat ramanand fara serviciu motiv pentru care ne-am mutat cu toti in Bucuresti alaturi de bunicii materni si de o matusa care locuia in aceeasi curte. Pentru noi a inceput o viata plina de lipsuri si greutati, tatal nostru nereusind sa gaseasca ceva de lucru iar ca lucrurile sa fie si mai tragice de atat, in luna decembrie a aceluiasi an mama s-a imbolnavit foarte grav, a paralizat si a fost internata la spitalul Colentina. Noroc cu una din surorile mamei care cunostea un renumit medic de la acel spital si care s- ocupat de ea. Imi amintesc ca timp de trei saptamani era intoarsa cu patura de catre asistente, i se strambase gura si nu ne recunostea. Nu cred ca am suferit vreodata mai mult ca atunci. Aveam aproape 10 ani, se apropiau sarbatorile Craciunului si nu aveam nimic. Matusile mele s-au straduit cat au putut sa ne faca sa ne simtim bine dar eu am suferit foarte mult. Mama a stat peste 4 luni in spital si cand si-a revenit a trebuit sa faca terapie cu socuri electrice pentru a putea merge din nou deoarece i se atrofiasera muschii. De atunci inainte viata ei a fost un adevarat calvar. Tatal meu nu se impaca cu gandul ca nu mai este cine a fost, lui ii pl;acea viata usoara, amicii de pocher si femeile. Biata mama s-a chinuit sa ne creasca cu acul si ata. Lucra pe branci pentru a ne asigura un trai cat de cat decent dar ii era aproape imposibil sa faca fata.Nu stiu cum a rezistat la un astfel de stres si la o asa povara - 3 copii mici cu nevoile lor de zi cu zi. Datorita faptului ca nu aveam bani imi aduc aminte ca am mers la scoala cu "cipici de panza" iar datorita faptului ca nu am avut incaltaminte adecvata mi-au degerat picioarele. Mi se umflasera degetele, se invinetisera si ma mancau. M-am vindecat prin impachetari in foi de varza murata. Tot din lipsa banilor, la liceu fiind, in luna aprilie cand afara lumea mergea in pantofi, eu eram incaltata in cizme de cauciuc in care mi se coceau picioarele. Tot o amintire din perioada liceului a fost ca intr-o dimineata, tatal meu care se barbierea cum era moda timpului, spaland pamatuful intr-un castronel in care se adunau spuma si perii de la barbierit, datorita faptului ca nu i-am spalat castronelul deoarece sincera sa fiu imi era scarba, a luat cureaua si m-a batut peste brate de a trebuit sa merg la scoala cu maneca lunga desi era foarte cald. Imi era rusine sa le spun colegelor ca m-a batut tata pentru un fleac. Nu am avut un aparat de radio mult timp si din aceasta cauza eram frustrata cand, ducandu-ma in vizita la o colega care dispunea de un aparat de radio, la teatrul radiofonic care se difuza ea recunostea vocile actorilor pentru ca mai avusese ocazia sa ii auda iar eu ma simteam cumva umilita pentru lipsa mea de cultura (involuntara). Am trait foarte modest fata de majoritatea colegelor mele de liceu care locuiau in preajma Parcului Carol si stateau in vile sau case mai instarite dar am facut fata. Nu mi-am serbat zilele de nastere pentru ca nu aveam cu ce si nici unde sa primesc oaspeti. Asta este viata, un roman. Cam atat despre amintirile mele din copilarie desi au fost destul de multe, unele din prima parte a vietii, deosebit de frumoase.

SE APROPIE

Se apropie cu pasi repezi sarbatorile de iarna - CRACIUNUL si ANUL NOU. Doamne, cand a trecut asa de repede? Parca ieri ma pregateam cu sarmale, cozonaci, diverse alte dulciuri, piftie de curcan etc. pentru a merge la Sofia unde am petrecut Cracinul cu toata familie si unde a fost nemaipomenit. Dar sa lasam trecutul si sa ne mobilizam pentru ce va veni. Abia astept sa le pun pe masa alor mei tot felul de bunatati specifice sarbatorilor si sa le vad bucuria si sa aud aprecierile asupra bucatelor puse pe masa. Dar nu asta ma framanta acum. Stiu ca ma voi descurca cu bucatele. Problema este ca intotdeauna mi-a facut placere sa fac mici cadouri, surprize pentru cei dragi. Din pacate anul acesta fondurile mele s-au mai imputinat si in afara dulciurilor (ciocolate, diversi biscuiti etc.) imi va fi foarte greu sa cumpar cadouri mai substantiale. Am avut multe cheltuieli - doua botezuri in 2 luni la care fiind in familie a trebuit sa contribui substantial. Dar sper sa ma descurc onorabil si sa le fac bucurie tuturor. Abia astept!

BRRR!!!!

Ploua mocaneste......Frunzele ingalbenite starnite de rafale de vant plutesc spre pamant asternand un covor gros ca o plapuma pentru iarna ce va veni. Toamna si-a intrat in drepturi si nu imi place deloc cum arata. Chiar daca temperatura ar fi putin mai scazuta, daca nu ar ploua si ar fi soare, toamna nu mi-ar displacea. Toamna cu soare este frumoasa si o accept ca atare. Ziua a devenit mai scurta iar datorita faptului ca ploua si este foarte innorat se face intuneric si mai devreme. Dar, ce sa facem, ar trebui sa ne obisnuim doar nu este ceva nou, nemaivazut. Este doar un anotimp la fel ca oricare altul. Cand ploua lacrimile cerului se abat asupra oamenilor creindu-le si lor o stare de nostalgie, de amintiri dureroase care storc lacrimi. Cel putin mie imi creeaza o astfel de stare si nimic nu o poate schimba. Dar sa nu ne lamentam, nu este bine sa fim pesimisti, sa multumim Celui de Sus pentru ca suntem sanatosi, avem o familie care ne iubeste si pe care si noi o iubim. Toamna este frumoasa in parcuri unde se imbina culori de la galben, portocaliu si pana la rosu in functie de speciile de arbori plantati acolo, toamna este frumoasa in pietele in care abunda multitudinea de culori a zarzavaturilor si legumeleor in general toamna este frumoasa si pentru ca ne reprezinta pe noi cei de varsta a treia (a senectutii). Deci sa-i multumim toamnei ca exista si sa fim fericiti si sanatosi cat mai multe toamne.

E TOAMNA IAR

In functie de starea sufleteasca a momentului mi-am exprimat din nou unele incercari literare, dupa cum urmeaza:

E TOAMNA IAR

Ma uit pe geam cum bate vantul
Si cerul este innorat
La toamna iar ma duce gandul
Usor, usor s-a apropiat.

Covor de frunze-ngalbenite
Se-astern in fiecare zi
Iar eu cu ganduri ravasite
Ma-ntreb mereu: "De ce nu vii?"

E toamna iar si nostalgia
Imi aminteste de trecut
Imi aminteste iar de ziua
In care noi ne-am cunoscut.

Trecut-au ani dar amintirea
Acelei toamne a ramas
Am cunoscut atunci iubirea
Ce ne-a unit pe-al ei fagas.



Pe data de 17 octombrie 2010 se implinesc 52 de ani de cand l-am cunoscut pe sotul meu.

DESPRE MOTIVATIE

Acum aproape 20 de ani, in 1991, printr-o imprejurare oarecare am ajuns sa lucrez la prima banca privata romaneasca. La inceput doar pentru a inlocui pe cineva care trebuia sa plece in concediu si care nu avea pe cine sa lase in loc. Dupa ce m-au cunoscut (in doar 3 zile) mi s-a propus sa raman permanent. A fost prima motivatie deoarece pentru iesirea la pensie pentru vechime in munca as mai fi avut nevoie de cel putin noua ani. Era ceva nou pentru mine sistemul bancar dar m-am adaptat repede si nu mi-a parut rau (cel putin in primii 3-4 ani) deoarece salariile cresteau de cateva ori pe an si ajunsesem sa ma bucur ca puteam oferi familiei un ban in plus si ne puteam satisface mai multe nevoi deoarece dupa 1990 sotul meu primea o pensie derizorie desi pana in l989 era una dintre cele mai bune pensii dupa o activitate de 30 ani de zbor. Desi am sperat ca, tinand cont de faptul ca era prima banca cu capital privat lucrurile vor fi altfel decat erau inainte de 1989, am fost dezamagita sa constat ca naravurile vechi nu dispar asa de usor si ca nu se tine cont de competenta si priceperea de care dai dovada exercitandu-ti atributiile de serviciu. Dar nu ma puteam plange deoarece motivatia principala (in afara celei financiare) era sa reusesc sa fac cei 25 ani de vechime in munca si sa ies la pensie pentru limita de varsta si vechime integrala. Si am reusit. Am iesit la pensie incepand cu 1 ianuarie 2001 cu o pensie acceptabila. In anul 1993 prin divortul fiului meu, acesta a venit la noi cu singura lui comoara - nepoata noastra Andreea - in varsta de doar patru ani. Asa ca din acel an si pana la iesirea mea la pensie am fost mai mult decat motivata pentru a merge la serviciu. Desi nu mai eram tanara (in acceptul cuvantului) m-am straduit si cred ca am reusit sa imbin mai multe activitati si anume: salariata, gospodina (imi intretineam singura curatenia, spalat, calcat, mancare, lectii din clasa I-a si pana in clasa a VI-a cu Andreea). Eram motivata pentru acest lucru si chiar daca uneori eram prea obosita nu aveam incotro. Dupa iesirea la pensie lucrurile au mers mai usor fiind acasa in mijlocul familiei. Am avut mare noroc cu sotul meu care a iubit-o nespus pe Andreea si care atata timp cat eu am fost la serviciu a avut grija de ea sa o duca la gradinita si apoi la scoala, sa ii incalzeasca mancarea si sa se ocupe de ea la fel ca o femeie. Din pacate in anul 2007 sotul meu a decedat, Andreea a plecat la studii in Marea Britanie iar eu am ramas singura sa imi plang amarul. O buna perioada de timp, fiul meu venea la serveasca masa de pranz la mine, firmele la care a lucrat fiind in apropierea locuintei mele, ceea ce facea accesul mai usor. Dar de la un timp acest lucru se intampla din ce in ce mai rar. Iata de ce acum nu ma mai simt motivata, nu mai am acea bucurie pe care mi-o dadea pregatirea unor mancaruri si dulciuri care sa ii satisfaca dorintele. Simt ca nu mai am pentru ce si pentru cine sa fac aceste lucruri si ma simt intrun fel inutila. Singura me bucurie mai este la sarbatorile de Craciun si Pasti cand ne adunam si cand placerea de a prepara tot felul de bunatati imi este satisfacuta pe deplin iar fericirea de a le pregati ceva deosebit este foarte mare.Consider ca a avea o motivatie care sa te faca sa simti ca traiesti pentru ceva sau cineva conteaza foarte mult in viata de zi cu zi, te tine in forma, activ si fericit.

INSFARSIT

Dupa o lunga perioada in care nu stiam pe unde sa ne ascundem din cauza caldurii inabusitoare a aparut o raza de speranta cel putin pentru dimineata. A inceput sa adie putin vantul care mult timp a lipsit din peisajul cotidian. Ma bucur ca am reusit sa trec si peste aceasta vara caniculara, cu adevarat sufocanta cand aveam momente in care nu stiam cum sa mai respir un aer de nerespirat. Nu a fost primul an in care am avut canicula dar parca este din ce in ce mai greu de suportat. Am respectat cu sfintenie sfaturile medicilor de a nu iesi la ore nepotrivite din casa, indicatiile acestora facand referire la persoanele in varsta si la copiii mici. Cu toate acestea, zilnic se inregistrau sute de apeluri la serviciile de urgenta pentru a ridica de pe strada persoane varstnice cu adevarat inconstiente care isi expuneau viata unui astfel de risc si care - credeti-ma - nu aveau de ce sa se afle pe strazi la ore nepotrivite. Dar asa suntem noi, oamenii, nu tinem neaparat seama de sfaturile altora. Oricum, ma bucur ca insfarsit pot sa respir mai bine. Neavand aer conditionat am stat intr-un curent permanent (vorba vine curent atunci cand nu adie nici macar o frunza), noaptea am folosit prosoape umede pentru a-mi racori corpul si pentru a reusi sa adorm. Am stat cu fereastra deschisa la dormitor insa zgomotul facut de aparatele de aer conditionat ale vecinilor m-au deranjat, motiv pentru care nu am dormit prea linistita.Chiar daca se va mai incalzi sper sa nu se mai ajunga la 40 de grade deoarece ne indreptam spre toamna. Stand asa de mult in casa (chiar daca nu sunt o persoana prea plimbareata ieseam totusi mai des macar la cumparaturi) mi-am dat seama cat de monotona imi este viata, cum se repeta aceleasi lucruri si ce inseamna sa ajungi la o varsta in care totul sa se desfasoare intr-un ritm lent, fara asteptari de niciun fel. Nu am avut niciodata o prietena de suflet careia sa ii pot impartasi problemele mele de viata sau cu care sa pot iesi undeva la o plimbare. Este adevarat ca sunt destul de sociabila dar nu imi pot descarca sufletul in fata oricui.

M O N O T O N I E

Ce monotona-mi este viata
Ma scol, mananc, imi beau cafeaua
Ma duc apoi sa fac piata
Mai strang un pat, mai spal perdeaua

Gatesc putin, doar pentru mine
Un felu-ntai si-un felul doi
Si-mi amintesc atat de bine
Cum o faceam pentru noi doi

Se scurge timpu-ncetisor
Cand unul singur a ramas
Iar amintirile te dor
Ce este viata? Un popas.

Petreci mai mult sau mai putin
Pe-acest pamant ce ne hraneste
Dar niciodata noi nu stim
Cat de anosta viata este.

Trec dimineti si trec si zile
Ma misc la fel ca un robot
Mai vad un film, mai vad o stire
Dar este greu sa mai suport.

Din fire sunt o optimista
Si asta ma mai tine treaza
Dar in acelasi timp sunt trista
Si asta, vai, ce mult conteaza!

DIN NOU PE BLOG

A trecut mai bine de un an de cand nu am mai scris nimic. Nu s-au petrecut lucruri deosebite, viata si-a urmat cursul normal ca aproape la fiecare.Cu bune si cu rele. Si totusi au fost cateva evenimente care trebuie mentionate. Craciunul 2009-2010 l-am petrecut in Bulgaria la Sofia in vila inchiriata de firma la care lucra nora mea, o vila cu vreo 6 dormitoare, un living imens si - ceea ce o facea foarte atractiva - un semineu in care am facut focul. Totul a fost foarte frumos mai ales ca Andreea, nepoata mea a venit si cu prietenul ei Nathan din Anglia si am fost multi, s-au impartit multe cadouri frumoase, multe dulciuri (in exces as zice). Intr-un cuvant a fost o adevarata petrecere de Craciun in familie, o masa foarte frumos ornata de nora mea, mancare multa: piftie de curcan, lebar, carnati, sarmale, cozonaci si alte 3 feluri de dulciuri aduse de mine de la Bucuresti. Pa langa o scurta vizita prin Sofia, copiii au fost si la baletul 'Spargatorul de nuci' la opera din oras. Dupa vreo 5 zile petrecute acolo ne-am intors toti in Bucuresti. Ai mei - Calin cu familia, Andreea si Nathan au petrecut revelionul la restaurantul Hard rock din parcul Herastrau, iar eu i-am asteptat - conform traditiei - la masa de pe 1 ianuarie cu multe alte bunatati, inclusiv un foarte gustos tort de nuca. Deci sarbatorile din iarna 2009 - 2010 au fost adevarate sarbatori petrecute in familie, cu multe amintiri frumoase.
Si Pastele din 2010 a fost frumos asta pentru ca s-a nimerit ca vacanta Andreei sa corespunda cu acea perioada, iar ea a petrecut alaturi de toata familia ciocnitul oualor si mancatul cozonacilor, lucru care nu mai avusese loc de cand plecase la studii in Anglia.
Una peste alta, a fost un an destul de bun. Cel mai important eveniment a avut loc insa pe data de 15 iulie a.c.odata cu ceremonia de absolvire a facultatii de catre Andreea. Am fost la Manchester intre 14-19 iulie, am participat la ceremonie intr-o cladire construita pentru concerte unde s-a cantat la orga iar festivitatea de absolvire a fost absolut impresionanta. Dupa terminarea ceremoniei s-a mers in corpore la primaria orasului unde a avut loc un coctail, acompaniat de un grup de violonisti. Primaria este un monument de arhitectura cum rar cred ca exista undeva. Am vizitat 2 malluri dintre care unul la marginea orasului (acesta din afara orasului m-a impresionat prim marimea si arhitectura lui. Cel din oras era o constructie mai moderna. Am luat masa in ziua absolvirii la un restaurant brazilian unde ne-a dus Andreea si unde am trait o experienta interesanta. Pe un platou erau tot felul de salate si garnituri din care iti alegeai iar din cand in cand un chelner venea cu o frigaruie uriasa cu diferite feluri de carne si carnaciori si iti lasa in farfurie pana cand tu spuneai ca nu mai poti. Super. Din pacate, vremea nu a tinut prea mult cu noi. A plouat si a fost destul de frig, nu eram pregatita cu lucruri groase dar in afara de ploaie, temperatura mi-a convenit. Am uitat sa mentionez ca prietenul Andreei si-a luat si el o zi libera pentru a participa la ceremonie. Datorita faptului ca Andreea lucreaza deja de 2 luni si si-a luat o mare parte din concediul ei pe acest an ( fost o saptamana in Spania cu Calin si familia) nu va mai putea veni in tara decat probabil cateva zile de Craciun. Sper sa poata veni si s ne bucuram de sarbatori. Oricum nu am fost cu mana goala la ea. I-am dus 2 feluri de fursecuri si i-am cumparat din Piata Matache diferite feluri de alune si nuci care ii plac foarte mult.
Anul acesta voi mai participa la doua evenimente: 2 botezuri, unul pe 28 august cand nepoata si fina mea Monica isi va boteza baietelul pe Theodor-Ion si altul pe data de 10 octombrie a.c. cand Mariana (verisoara mea) isi va boteza nepoata -Andreea - Lorelei. Am obligatia morala sa particip la amandoua evenimentele din ratiuni lesne de inteles. Sper sa revin mai curand pe acest blog, sa fiu sanatoasa iar criza care a lovit Romania sa nu afecteze prea mult pe niciunul dintre ai mei.