DORINTA

Stateam acum cateva zile - fiind intr-o pasa de melancolie -(mi se mai intampla si mie din cand in cand) si ma gandeam cat de mici suntem in univers. Daca planetele au o viata de sute de mii sau milioane de ani, specia umana si regnul animal au ocupat temporar si nu pentru multa vreme planeta Pamant. Desigur ca exista ceva prestabilit in acest sens pentru ca ce s-ar fi intamplat daca si noi, oamenii, am fi fost nemuritori. Ar fi avut loc o suprapopulare care ar fi creat un dezastru din toate punctele de vedere, iar planeta nu ar mai fi rezistat. Deci se poate spune ca asa trebuie sa fie. Nu ca mi-as fi dorit sa fiu nemuritoare dar parca viata este prea scurta pentru tot ce ne dorim. Sa ma explic. In ultimii 20 de ani mi-au murit foarte multe rude (parinti, cumnati si cumnate ba chiar si un nepot despre care in niciun caz nu ma gandeam ca se va duce atat de repede (nimic nu arata asa ceva).Din familia sotului (care au fost 6 frati deci cu noi eram 12 persoane) am ramas singura supravietuitoare. Este adevarat ca eram cea mai mica dintre toti.Din familia mamei s-au dus pe rand matusile, mama si un unchi de o seama cu mine. Singurul supravietuitor este ultimul barbat din familie in varsta de 86 de ani. Pot spune ca am ramas singura din punct de vedere al rudelor. Noroc ca fratii mei, sotiile lor si copiii lor sunt bine si au la randul lor nepoti. Fericirea mea cea mare este fiul meu si familia lui care reusesc sa umple aceste goluri cu prezenta lor. Ne vedem destul de des, vorbim zilnic la telefon, ii invit la masa unde le fac toate mofturile pentru a-i vedea cum se bucura. Dar, tot am un gol in suflet. Simt cateodata nevoia sa vorbesc cu cineva dar nu mai am cu cine, simt nevoia sa mai plec undeva departe de casa ca intr-un concediu dar singura nu are niciun rost. Imi aduc aminte cum spunea mama cat de grea este singuratatea si incep sa ii dau dreptate. Cand copiii sunt mici viata iti este foarte plina de problemele lor. In momentul in care isi intemeiaza familia lor, s-a terminat intr-un fel. Si mi se pare firesc sa fie asa. Acesta este cursul normal al vietii. Nu am nimic de reprosat nimanui.Ca sa fac legatura cu titlul, imi doresc sa mai traiesc (daca imi va fi scris) inca vreo 10 ani desi batranetea este grea si urata cu toate vicisitudinile ei, pen tru a apuca sa o vad pe Andreea asezata la casa ei, pe Bogdan si Ruxandra urmandu-si chemarea in viata si pe Calin multumit si implinit prin copiii lui. Nimeni nu stie cate zile ii rezerva viata - azi esti - maine nu - dar nu cred ca gresesc prea mult daca imi pun o astfel de dorinta. Sper ca Cel de Sus sa imi asculte ruga si sa mi-o implineasca.